Parteneriate





Parteneriate


Aşa cum ne-am propus de  la început, ne bucurăm să ne alegeți să vă fim parteneri în creșterea şi educarea copiilor şi pornind de la această premiză, am creat câteva parteneriate.

Vom crea şi vom susține o relație permanentă cu familia Avangarde Kids şi individual cu familia fiecărui copil. Veţi fi mereu la curent cu evoluţia copilului dumneavoastră şi vă vom oferi feedback direct al activităţilor zilnice.

Ne dorim să-i integrăm pe părinți, ba chiar şi pe bunici în procesul nostru. Astfel, pe lângă organizarea de lectorate cu părinții, ședințe, consultații pe grupe sau individuale sau alte activități din cadrul parteneriatelor noastre, părinții vor fi invitați să participe atât la serbări, cât şi la diverse  activități tematice.


PARTENERIAT CU FAMILIA

 

Avangarde KIDS se doreşte o extensie a familiei de acasă, pentru că e vital să  eficientizăm relația familie-grădiniță. Prin obiectivele stabilite, activitățile pentru părinți duc la realizarea schimbului de opinii în ceea ce privește necesitatea unui mediu educativ sănătos şi stabilirea unor coordonate comune în vederea asigurării ambientului educațional.

  • Luna martie o vom dedica mămicilor, pe care le vom invita la Glamour party (toate mămicile vor avea parte de un răsfăț inedit, demn de niște prințese, cu masaj facial, manichiură SPA şi o groază de surprize care vor fi puse la cale şi executate chiar de micuți)
  • Luna mai va fi nepărat revanșa tăticilor care împreună cu micuţii lor vor face un Grill party de poveste.
  • Luna iunie e rezervată bunicilor care vor avea o zi întreagă alături de nepoții lor în care vor pregăti împreună un desert din copilăria părinților în Sweet Grandparents.

Mulțumim părinților care sunt alături de noi în procesul educațional și ne creditează cu încredere în modelarea și educarea personalității copiilor lor.


PARTENERIAT CU POLIŢIA

 

În cadrul acestui parteneriat ne propunem să-i deprindem pe copii să respecte regulile de circulație, să le stimulăm interesul pentru cunoașterea drepturilor şi îndatoririlor pe care le au pietonii şi conducătorii de vehicule şi să-i învățăm să-şi apere viața printr-o conduită pietonală corectă.

Mai mult, cu toţii ne bucurăm să ne ştim copiii în siguranţă, iar un copil informat este un copil pe jumatate protejat. Astfel, împreună cu cadre din Poliţia Română vom stabili şi alte subiecte ce pot fi abordate cu copiii, in funcţie de vârsta acestora şi de nivelul lor de înțelegere:

  • Când o să fiu mare vreau să fiu polițist!
  • Mi-ar plăcea să am grijă de un câine polițist pensionar!
  • Ce face un polițist ca să ne apere?
  • Cine sunt străinii? Pot sau nu să vorbesc cu ei? De ce?

PARTENERIAT EDUCAŢIE PENTRU SӐNӐTATE

 

Paza bună trece primejdia rea! În cadrul acestui parteneriat vom avea în vedere mai multe specialități medicale, deoarece considerăm că a învăța copilul de la cea mai fragedă vârstă să fie îngrijit, să respecte regulile de igienă personală, să se obișnuiască cu un regim rațional de alimentație, înseamnă a pune baze trainice la formarea comportamentului igienic. Parcurgerea, în grădiniță, a unui program de educație pentru sănătate este calea cea mai simplă prin care noțiunile, transmise de părinte,ajung la copil si se stabilizează ca reguli sau norme şi astfel este mai ușor să prevenim decât să le corectăm, sau să acționăm profilactic în loc să vindecăm.

  • MEDICUL PEDIATRU – va consulta periodic copiii.
  • MEDICUL STOMATOLOG – Întâlnirea cu medicul stomatolog nu are ca scop doar examinarea cavității bucale, ci şi pregătirea psihologică în ceea ce privește un consult stomatologic. De aceea, partenerii noștri de nădejde de la Crystal Dental Clinic îi vor vizita pe micuții noștri şi, pe lângă controlul dentar, îi vor învăța cum să curețe dințișorii, ce produse să folosească, dar şi cât de importantă este dieta pentru păstrarea dințișorilor sănătoși şi a unui zâmbet perfect.

 

 

  • MEDICUL OFTALMOLOG – Controlul oftalmologic este esențial pentru sănătatea vederii – aproape toată informaţia pe care o percepem din mediul înconjurător este înregistrată prin simţul vizual. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) estimează că un procent de 80% dintre afecțiunile grave ale ochilor ar putea fi prevenite sau tratate. Mai mult decât atât, există afecţiuni oftalmologice care, nediagnosticate la timp (primii 5-6 ani de viaţă), duc la scăderea irecuperabilă a vederii. Așadar, putem deduce importanţa unui control medical efectuat la timp şi nu atunci când copilul începe şcoala, după vârsta de 7 ani. În cadrul parteneriatului nostru, Clinica Ocuvista oferă consultaţii oftalmologice complete susţinute de dna dr Cozubaş Roxana, medic specialist oftalmolog pediatru (Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”). Astfel, copiii dumneavoastră vor putea privi fără griji în viitor!

 

 

  • CONSILIER PSIHOLOGIC – În timp ce tot mai mulți oameni se plâng de efectele psihologice ale stresului şi anxietății, Asociația Americana de Psihologie ne avertizează că 1 din 3 copii suferă de depresie şi ne spune chiar despre apariția unui nou sindrom, ATCP, (Angered Temper with Choleric Progression) pe care cei mici îl manifestă atunci când se simt neglijați de către părinți. Problemele de comportament pot fi cauzate şi de rata crescută a divorțurilor sau de izolarea celor mici în universul tabletelor şi al telefoanelor de ultimă generație. În  aceste condiții, psihologul nu trebuie ocolit, ci devine un prieten care, folosindu-se de experiența sa, vă poate ajuta să depășiți cu bine momentele de criză din viața dumneavoastră sau a copiilor dumneavoastră.
    • De ce să mergem la psiholog? Pentru că ne dorim să rămânem cei mai buni părinți pentru copiii noștri (echilibrați, competenți,relaxați) si pentru a identifica resursele propriului nostru copil în vederea creșterii unui copil sănătos, echilibrat autonom cu încredere in el.
    • Când să facem asta? Încă din primii ani de viață părintele este bine să aibă informații despre achizițiile cognitive şi emoționale ale copilului astfel încât raportarea la copil să fie una potrivită şi așteptările lor să fie realiste.
  • LOGOPED – Orice părinte își dorește un copil cu o bună încredere în  el, un copil capabil să înțeleagă şi să comunice adecvat acasă, la școală, în  Ca orice abilitate şi vorbirea corectă şi clară se învață natural de la părinți, bunici, grădiniță şi uneori, când este cazul, cu ajutorul unui logoped. Rolul logopedului  în  achiziția şi dezvoltarea limbajului este esențial când avem de-a face cu diverse tulburări de pronunție, întârziere  în  dezvoltarea limbajului, dislexie, disgrafie sau diverse sindroame neurologice.
  • MEDICUL NUTRIȚIONIST – Pentru că nutriția nu este doar un cuvânt la modă, ci un stil de viață ce trebuie să-l învățăm de mici, Andreea-Carmen Radu Consultant în nutriție acreditat MMPS și MECTS, cu specializare în Psiho-Nutriție, curs acreditat IANLPC (International Association of NLP & Coaching) și IAHT (International Alliance of Holistic Therapist), trainer acreditat ANC, membru al Complementary Medical Association UK, după ce va elabora meniul ce va respecta toate regulile unei alimentații sănătoase adecvate vârstei, in cadrul întâlnirilor periodice pe care le va avea cu copiii, îi va ajuta pe aceștia să-şi creeze o relație sănătoasă cu mâncarea.

 


PARTENERIAT CU TEATRU

 

Spectacolele de teatru satisfac nevoia naturală a copilului de a participa la acțiuni care să le lărgească lumea spirituală, să le îndeplinească setea de cunoaștere, să le ofere prilejuri de a se emoționa puternic, de a fi  în  stare să iscodească singuri pentru a-şi forma convingeri durabile. Așadar, ne propunem că  în  fiecare lună să-i primim  în  casa noastră pe actorii de teatru, iar cu copiii de la grupele mijlocie şi mare să mergem  în  sală pentru a simți cât mai mult atmosfera spectacolului.


PARTENERIAT CU BUCHAREST SPORT CLUB

 

În  perioada preșcolară dezvoltarea fizică este spectaculoasă, fiind una de activare şi exersare a capacitaților de mișcare, dar şi de achiziție a unor noi deprinderi care propun coordonarea ritmică. Sprijinul, încrederea, cultivarea încrederii  în  forțele proprii, crearea de spaţii şi de oportunități de mișcare şi exersare a deprinderilor motorii sunt elemente ce vor stimula dezvoltarea psihomotorie şi motivarea pentru mișcare. Pentru acestea vom avea nevoie de persoane cu experiență  în  lucrul cu copiii, așa că am apelat la profesioniști şi ne bucurăm să-i avem alături pe profesorii de înot cu care copiii dumneavoastră pot să învețe tainele acestui sport minunat, dar şi pe minunatele profesoare de dans care vor face mișcare cu copiii pe perioada întregului an.

             


PARTENERIAT AVANGARDE FOREST

 

„Last but not least” am încheiat un parteneriat cu Avangarde Forest, inițiatorul unui proiect de mare anvergură, un lider de top  în  domeniul construcțiilor de locuințe si spaţii de relaxare,  care ne-a sprijinit iniţiativa de a construi această grădiniță, care ne oferă constanță, siguranţa continuității, cea de care toți avem nevoie într-o lume in care viteza de schimbare este pe primul loc.

Astfel, la grădinița pe care ne-o dorim a fi casa de lângă casă, Avangarde KIDS, copiii se vor simți cu atât mai bine, cu cât ştiu că vă şi ne au alaturi mereu.


PARTENERIAT EDUCATIE FINANCIARA

 

„Studiile arată că un copil are comportamentul financiar format până la vârsta de 7 ani, deci chiar înainte să știe să numere bani. De aceea, considerăm că educația financiară a copiilor trebuie să înceapă cât mai devreme în viață, într-o fază importantă de dezvoltare a copiilor, cu informații și deducții care să le formeze un comportament financiar responsabil și echilibrat.

Financial Parenting 2018 a dezvoltat acest program cu scopul de educare a copiilor pentru a deveni adulți responsabili financiar prin formarea de atitudini și obiceiuri sănătoase în relația cu banii.

Valorile la care dorim să contribuim sunt: încredere, responsabilitate, disciplină, perseverență, generozitate. Atitudinile pe care dorim să le dezvoltăm sunt legate de organizare, planificare și bugetare, gândire critică, analitică și creativă, capacitatea de rezolvare a problemelor, luarea deciziilor în urma analizei, atitudine pozitivă față de bani și valori.

Transferul informațiilor către copii se face într-un format atractiv, pentru a crea ședințe memorabile pentru ei și pentru a-i ajuta să își dezvolte aptitudini legate de subiecte financiare, să își crească nivelul cunoștințelor și încrederea în propria judecată legată de deciziile financiare.

Anamaria Ciuhuță a înființat Financial Parenting în anul 2017, l-a implementat în foarte multe grădinițe cu rezultate uimitoare. Ne alăturăm cu convingere acestui demers.

„Suntem pe loc codaș în lume referitor la educația financiară iar acest lucru se poate schimbă și prin intermediul eforturilor noastre.”